Deloc întâmplător, se nimerește să găzduiesc, chiar pe 8 martie (deși, unde mă aflu acum este încă 7 martie :)), un interviu cu o ființă care răspândește bunătate, lumină, bucurie.
Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Sabina deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Vă invit să parcurgeți, cu atenție și curiozitate, rândurile care urmează întrucât veți descoperi mult frumos în modul în care Sabina împărtășește despre și din ea.
*******************************************************************************************************************************************
1. Care sunt trei momente importante din viața ta la care te-ai opri pentru a ne spune cine ești?
Primul moment care îmi vine în minte s-a întâmplat în jurul vârstei de 10 ani, când, copil energic și fără astâmpăr fiind, făceam tot soiul de ștrengării, motiv pentru care mamei i se reproșa că nu mă educă potrivit și, după o astfel de "obrăznicie", am tras cu urechea la o discuție între mama și una dintre mătuși care-i spunea că nu sunt în stare să stau locului 2 minute, să citesc și eu o carte ca orice copil cuminte și că, drept urmare, voi ajunge o proastă și-o incultă. Ei bine, după ce mi s-au uscat lacrimile, mi-am dat seama că dincolo de furia nedreptății pe care o simțeam acut pe atunci, mi-a trezit și curiozitatea: ce-i așa fascinant și important la citit de te poate face mai puțin prost și cult și m-am dus și am luat prima carte care mi-a atras atenția din biblioteca familiei, Prințul de Tudor Teodorescu-Braiște - probabil că la vârsta aia, aveam o altă fantezie despre prinți, însă din acel moment, cărțile mi-au devenit la fel de vitale ca și aerul. Asta nu înseamnă că m-am potolit, ci doar am avut idei mai bune pentru obrăznicii :))).
Al doilea moment a fost central vieții mele și, sub o formă sau alta, va rămâne pentru totdeauna și acesta este alegerea unchiului meu, unul dintre cele mai importante persoane din viața mea, de a părăsi această lume prea devreme, de bunăvoie și definitiv când avea 26 de ani și eu 14. Șocul, durerea, neputința, întrebările care vor rămâne fără răspuns, nopțile fără somn, nesocotirea tuturor lucrurilor știute până atunci, sentimentul singurătății absolute și infinite - toate acestea au făcut ca nevoia mea de a da sens și înțelegere vieții să mă poarte către existențialism și psihologie și au pus în plan secund mai toate gândurile și pasiunile de până atunci.
Iar un al treilea moment ar fi, de fapt, un an - cel în care am împlinit 30 și am făcut toate alegerile neașteptate, neplanificate și, retrospectiv, care m-au redat pe mine mie cumva. Anul care, conform credințelor populare, ar fi trebuit să fie anul disperării, al conștientizării îmbătrânirii și trecerii timpului, a fost anul în care m-am eliberat de un infinit de credințe vechi, am pus frica pe pauză și curiozitatea în buzunar și am descoperit, uimindu-mă pe mine, mai întâi de toate, că viața poate fi mereu și altfel.
2. Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?
Ar fi atât de multe de povestit aici, însă cred că voi alege să spun încăpățânarea :). De regulă, avem tendința să vorbim de încăpățânare doar în sensul său peiorativ și vorbim de ambiție sau perseverență când ne gândim la motivația de a merge înainte dincolo de obstacole și provocări, dar eu consider că, în ceea ce mă privește, încăpățânarea mă caracterizează și în lucrurile pe care am reușit să le fac bine, nu doar în cele în care am dat cu capul în zid. Am o încăpățânare aparte când cred cu tărie în ceva - fie că este vorba despre oameni sau activități sau valori sau perspective. Și cred că, pe lângă o curiozitate ieșită din comun și o minte care nu stă nicicând locului, asta aș spune că a fost însoțitoarea mea cea mai fidelă.
3. Dacă te-ai întâlni cu adolescenta Sabina, ce recomandări i-ai oferi pentru un drum armonios prin viață?
Cred că mă întâlnesc des cu ea - o văd în toți adolescenții cu care lucrez și cred că, dacă e ceva ce i-aș repeta din nou și din nou este asta: "Viața este grea adesea și va fi grea adesea, dar viața este și frumoasă adesea și va fi frumoasă și bună și blândă și caldă și surprinzătoare, dar nu va înceta niciodată să fie grea și nu are legătură cu cât de bună ești sau deșteaptă sau frumoasă sau cuminte sau corectă sau oricum îți mai spune lumea că trebuie să fii ca să meriți să îți fie bine. Nu așa funcționează lucrurile, copilă, chiar dacă unii dintre adulții care te înconjoară nu s-au prins încă. Viața va fi mereu grea și frumoasă și asta independent de tine, însă, ce poți să faci tu este să rămâi curioasă și deschisă și bună și să te uiți cu atenție în jur, la oamenii și situațiile în care te regăsești (vor fi mereu acolo, undeva, chiar dacă uneori îți va fi greu să-ți păstrezi speranța și credința, vor fi acolo). Și ar fi important să ții minte că toți oamenii orbecăie într-un fel sau altul, se caută pe sine și caută ceva dincolo de ei și, uneori, în căutarea lor disperată devin speriați, rușinați și răutăcioși, rănesc și se rănesc și asta vei face și tu câteodată, dar dacă poți să ții de ancora ta, ancora ta de iubire de oameni și frumos și natură și viață, o să devină și greul mai puțin greu, doar nu-ți pierde răbdarea în furtună și bucuria când e vreme bună".
4. Cum ți-a apărut ideea "Biletelor pe frigider"?
Ideea biletelor a apărut oarecum spontan, când una dintre prietenele mele a început să-mi scrie scrisori din partea pisicilor atunci când eram plecată din București și venea să aibă grijă de ele. Astfel, în momentul în care a apărut și Jung, cățelul, am început să scriu aceste povestioare: un fel de momente și schițe, despre cum îmi imaginez eu că ar comunica ei, între ei și cu mine, dacă ar fi oameni :) și este încercarea mea de a opri timpul în loc pentru câteva secunde și a suprinde prin imagini și cuvinte ceva din această relație om-necuvântătoare.
5. Cum definești curajul? Dar, autenticitatea?
Cred că în ultimii ani mi-am redefinit conceptul de curaj. Obișnuiam să cred că o persoană curajoasă e cea care face lucruri în ciuda faptului că îi este frică, însă, în ultimul timp, consider că o persoană curajoasă este cea pentru care curiozitatea este un motor mai puternic decât orice - curiozitatea este, pentru mine, forma cea mai profundă de curaj, întrucât nu asociază o valoare de bine sau de rău necunoscutului, ci doar îi subliniază vastitatea. Este, în același timp o formă de încredere și una de risc: în loc să judec un lucru ca fiind înspăimântător sau greu, mă întreb lucruri: "nu-i așa că-i interesant?". Interesant nu înseamnă că descoperim mereu ceva bun sau pe placul nostru, însă curiozitatea e o promisiune că vom descoperi ceva și asta e suficient pentru mine în acest moment.
Iar autenticitatea este foarte mult despre libertate - libertatea de a te cunoaște, de a-ți pune întrebări, de a te lăsa să simți și să fii așa cum ești la un momentdat, conștientizând că acest "a fi" este un proces, nu o etichetă. A fi autentic este, pentru mine, mult despre a-ți da voie să te oglindești în ceilalți, a accepta această dinamică dansată între lumea interioară și realitatea exterioară și a putea fi curios/-oasă cu privire la propria persoană și nu doar le credințele și poveștile despre cine ți s-a spus că ești sau că trebuie să fii. Atât timp cât suntem vii, ne schimbăm și transformăm secundă de secundă, dar fără sinceritatea noastră cu noi și cu ceilalți, vom pune mereu uși și garduri și ziduri, acolo unde câmpul e liber și am putea planta flori și arbori.
6. Trăim vremuri complexe, provocatoare, incerte; la ce resurse interioare apelezi pentru a-ți menține starea de bine?
Cred că toate vremurile au fost și vor fi complexe și provocatoare. Fiecare epocă, secol, generație, etc. s-a confruntat cu ceva, chiar dacă acel ceva ne este nouă acum străin. Mă ajută acest gând - că nu suntem noi buricul universului și nici a tuturor erelor posibile și faptul că atunci când au existat situații copleșitoare și provocatoare în trecut, oamenii au găsit resurse și, când nu le-au găsit, le-au creat. Și cred că ăsta e un gând pe care mă așez destul de des - o provocare naște o soluție/ o alternativă/ o descoperire și o descoperire naște o nouă provocare și tot așa. Și, asemeni vremurilor, și noi suntem niște ființe complexe și așa miraculos alcătuite și putem face față unor lucruri extraordinare prin gravitatea și durerea lor și le putem depăși și ieși la capătul lor mai înțelepți și mai conștienți. Viktor Frankl, supraviețuitor al Auschwitz-ului și fondator al logoterapiei, se descria ca fiind un "tragic optimst" - o persoană care are speranță în viață și umanitate, dar care este deoptrivă conștient de ceea ce oamenii sunt capabil să-și facă unii altora. Cam aici mă situez și eu: sunt o tragic optimistă și încerc să trăiesc uitându-mă cu un ochi la toată durerea și suferința și neputința și frica inerente vieții și, cu celălalt, la bunătatea oamenilor, la creativitatea și generozitatea lor, la curiozitatea și neînfricarea lor și să mă ancorez mai mult în resursele de creștere post-traumatică decât în trauma în sine, de orice natură ar fi ea. Uneori îmi iese mai bine, alteori mai puțin, dar important e că rămân în mișcare.
7. Într-un Bilet pe frigider, spuneai:
"Avem tendința să vorbim mult mai mult despre fricile noastre decât despre mecanismele de a le integra în trecerea noastră prin lume.."
Te rog sa detaliezi.
Cu toate că mă bucură nespus deschiderea tot mai mare a oamenilor către autocunoaștere și dezvoltare personală și diferite forme de psihoterapie, mă întristează ușurința cu care devenim vânători de suferință, de traumă și neputință, uitând că scopul e să trecem pe acolo, dar să nu ne prelungim șederea. Cred că Winston Churchill a spus la un momentdat: "Dacă ești în trecere prin iad, continuă să mergi" sau ceva pe acolo. Cam așa văd eu, acum, lumea. Nu există un bine ideal, o fericire absolută, o stare de perpetuă beatitudine - dacă e să căutăm suferința, păi să fim siguri că o și găsim, întrucât nimeni nu e perfect și absolut bun și incapabil de a greși/ răni/ strica, etc. Și, atunci, cumva mi-aș dori să normalizăm mai mult ideea de bine ca nefiind neapărat absența răului, ci capacitatea noastră de a-l duce/ transforma/ de a-i da un sens și de a-l depăși.
8. Care este legătura între Jung și ... Jung?
Jung este cățelul meu fantezie - mi l-am dorit de când eram copil și până în liceu purta, în imaginația mea, nume relevante pentru vârsta și contextul meu de atunci: Jung este primul psiholog care și-a pus ampreta asupra mea, cu a cărui teorii am rezonat și în viziunea căruia m-am regăsit și, cred, acesta a fost modul meu de a sărbători asta. Dorindu-mi să am un câine care să mă însoțească în cabinet, mi s-a părut potrivit să-i poarte numele și, dacă e să mă uit la cum este acest cățel, mi se pare că inconștient sau nu, alegerea a fost una inspirată. Însă, să știi că mai am și două pisici, un motan pe nume Kafka și o pisică pe nume Murasaki :) și cred că dacă aș mai avea sau, mai corect, când voi mai avea și alte necuvântatoare în lumea mea, cel mai probabil, vor purta tot numele unor scriitori, indiferent de domeniul lor. Îmi place să cred că e mai sănătăs să nu ne luăm mereu foarte în serios și să ne jucăm și ca adulți, iar mie joaca asta mi-a plăcut: să mă uit la animăluțele mele necuvântătoare și să le aleg nume de mari cuvântători :).
9. Cum te ajută animăluțele în ședințele de terapie?
Prin simpla lor prezență. Animalele sunt ființe prezente, mai mult decât orice altceva am spune despre ele - trăiesc în prezent, sunt lipsite de judecăți de valoare, sunt sincere și directe în nevoile și dorințele lor. Faptul că nu au nevoie să umple spațiul de cuvinte pentru a comunica, faptul că te acceptă necondiționat, indiferent cum arăți sau te simți sau ce crezi despre tine, faptul că îți pot arăta afecțiune și căldură și loialitate, dar te învață și despre limite și respect. De multe ori prezența lui Jung îi face pe oameni să se relaxeze și să fie mai prezenți în corpul lor și în "aici și acum", vorbind cu mine, dar conectându-se prin mângâieri și alintări cu Jung care are, cred, mai mult un rol pentru mine, decât pentru clienții mei - lor le face bine, dar pe mine, îmi dau seama adesea, mă echilibrează, funcționând ca un buffer între energia mea și a celorlalți, menținându-mă în prezent, în corp, în cabinet și mai puțin în capul meu. Cred că eu sunt principala beneficiară a terapiei cu animale și, indirect clienții mei.
10. Descrie-te folosind emoții și culori.
Deși este o non culoare, aș spune negru, însă nu pentru că e asociată cu tristețea, ci pentru că reprezintă absorția tuturor culorilor în absența luminii - nu e asta, în fond, și întunericul din noi? Toate culorile noastre interioare în căutarea unei lumini care să le dezvăluie. Iar ca emoții, aș tinde să le conțin pe toate, pentru că toate mi-s dragi, dar ce cred că mă reprezintă, ca și emoții îndeosebi sunt: recunoștința, uimirea, tristețea și bucuria."
********************************************************************************************************************************************
Întâlnirea mea cu Sabina s-a petrecut virtual și a fost intermediată de un om bun precum pâinea caldă: Bianca Sîrbu.
Până la momentul în care voi povesti mai multe la o cafea offline, am și aveți prilejul să ne întâlnim cu Sabina în cadrul primei Conferințe Naționale dedicate Relațiologiei – noua știință a relațiilor, bazată pe teoria imago. Organizată de către Academia de Terapie Imago România, în weekendul 6-7 mai, la București, Conferința are ca scop promovarea sănătății relaționale în România și prezentarea la nivel național – atât pentru specialiștii în domeniul psihoterapiei, cât și pentru publicului larg – a ceea ce înseamnă știința și arta terapiei imago.
Cele două zile de conferință însumează mai multe prelegeri, ateliere și prezentări, susținute de terapeuți imago din țara noastră și din străinătate. Printre vorbitori se numără: Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt (cu participare online), Rebecca Sears, Gáspár György, Raluca Anton, Adela Moldovan, Niculina Gheorghiță etc.
Bilete puteți achiziționa de aici: https://imagoromania.ro/cursuri/conferinta-nationala-imago-2023.
Din propria-mi experiență vă spun că terapia Imago funcționează. Eu am început să o practic (desigur la nivel de amator), acum vreo patru ani, după ce am citit cartea Primește iubirea pe care o dorești.
